CE ESTE MASH
Un parteneriat activ între:
- Asociaţia SARTISS
- Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea
- Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare SMURD BIHOR
- Asociaţia Salvatorilor Montani Bihor Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Bihor
- Filiala Crişana a AMSPPR (Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România)
- Societatea Română de Cruce Roşie
- Consiliul Naţional Român de Resuscitare (CNRR)
- Universitatea din Oradea
… transpus într-o tabără organizată într-una din cele mai fermecătoare şi sălbatice zonă montană din Munţii Bihor, la care participă în medie aproximativ 60 de studenţi şi medici din ţară şi de peste hotare în fiecare an.
Premisele şi scopul MASH
- Proiectul MASH -
- Societatea civilă românească, aflată la debutul mileniului III, s-a antrenat în procesul complex al unui progres care implică şi factori care se repercutează într-un mod negativ asupra individului. Noile tehnologii, noile orientări ocupaţionale şi de petrecere a timpului liber, diverse contexte politice locale sau regionale, determină situaţii deseori complexe care pun în pericol viaţa fiecărui individ în parte.
- Aceste situaţii, considerate ca fiind un apanaj al unei lumi moderne, necesită un management aparte, individualizat, dar totuşi standardizat. Dacă în marea parte a ţărilor înscrise pe această cale a progresului, s-a realizat o dezvoltare concomitentă şi a unor structuri specializate în gestionarea şi efectuarea intervenţiilor de salvare în situaţii speciale.
- Situaţiile complexe implică şi intervenţia unui număr corespunzător de echipe de salvare, specializate pe câte un domeniu specific. Lumea modernă a renunţat demult la conceptul „superechipei” care trebuie să cunoască toate aspectele unei intervenţii de salvare. Se preferă echipe specializate, foarte bine pregătite pentru un anumit domeniu, şi care să intervină într-o coeziune perfectă pentru salvarea vieţii individului.
- Pe lângă stricta necesitate a dezvoltării acestor echipe de intervenţie, tot mai des şi tot mai evident se conturează necesitatea ca fiecare individ al societăţii să-şi recunoască locul şi aportul pe care îl are faţă de aceste situaţii speciale şi faţă de echipajele de salvare. Rare sunt situaţiile în care echipele de intervenţie sunt primele care ajung la locul unei situaţii de urgenţă. Simplul cetăţean este cel care este pus, de cele mai multe ori, în situaţia ingrată de a gestiona o situaţie în care trebuie să fie salvată viaţa cuiva. Aceste situaţii şi modalităţile de răspuns ale fiecăruia dintre indivizii societăţii trebuie aduse la cunoştinţa tuturor, pentru că deseori soluţia cea mai simplă este şi cea mai eficientă, trebuie doar să fie bine încetăţenită.
- Prezentul proiect îşi propune să suplinească o mare parte din aceste cerinţe prin pregătirea unui grup de voluntari (studenţi medicinişti) care să dobândească aptitudini practice şi teoretice care pot fi puse în aplicare în cazul situaţiilor speciale complexe de salvare, urmând ca, în continuare aceşti voluntari să ducă mai departe informaţia spre cel mai receptiv contingent al societăţii noastre: tinerii.
- Modalitatea aleasă este utilizarea resurselor principalelor servicii şi instituţii specializate în acţiuni de salvare din judeţul Bihor, resurse care vor fi concentrate pe parcursul unei săptămâni în cadrul taberei MASH (Medical Adventure School in Holiday), aflată deja la a 10-a ediţie.










